Adopta un consilier !

 Proiect APD club Brasov

ADOPTĂ un consilier

De ce am inițiat acest proiect

Activitatea consilierilor locali brașoveni este încă o necunoscută pentru cetățeni. Sunt 27 de consilieri ai municipiului Brașov, dar doar consilierii care au devenit viceprimari sunt mai vizibili ca activitate. Rapoartele de activitate sunt rare, nu am identificat comunicate de presa sau informații prin care noii consilieri locali au stabilite zile și ore de audiență sau date de contact și puțini consilieri locali folosesc social media pentru a comunica cu cetățenii. Mai mult, ședințele comisiilor Consiliului Local Brașov sunt ședințe închise și nu exista o dezbatere reală a regulamentelor de interes local, pe care consilierii le pot prezenta cetățenilor.

În iunie 2016 s-a format un nou consiliu local și ne dorim ca membrii acestuia sa fie deschiși, transparenți, să informeze și să consulte cetățenii și factorii locali interesați de probleme/nevoi/situații ale municipiului și ale cetățenilor.

Scopul și obiectivele proiectului

Scopul: Stimularea consilierilor locali pentru consultare publică și informarea cetățenilor municipiului Brașov. Obiectivele: Monitorizarea si Evaluarea activității consilierilor locali din municipiul Brașov; Transparentizarea procesului legislativ local în municipiul Brașov și Realizarea unei pagini web a clubului Brașov a Asociaței Pro Democrația.
Activitățile importante

Analiza procesului legislativ local prin prisma transparentei acestuia și instrumentele de informare utilizate de autoritățile locale, Inițierea unei campanii de tipul „Adopta un consilier” prin care cetățenii vor monitoriza și evalua activitatea consilierilor locali din municipiul Brașov pe o perioadă de 10 luni și organizarea de întâlniri publice pentru căutarea de soluții noi pentru informarea cetățenilor. La finalul proiectului organizam un seminar în care, în prezenta consilierilor locali, a consilierilor județeni, mass-media și alți factori interesați, metodele și soluțiile propuse pentru creșterea transparentei activității consiliului local și pentru diseminarea acestor soluții și către alte ONG-uri.
Cum mă pot implica în acest proiect?

Vă puteti înscrie în calitate de voluntar al APD Brașov printr-un mesaj pe pagina de Facebook a proiectului : Adoptă un consilier, în scris pe emailul asociației: apdclubbv@gmail.com sau la telefon:  0754833752 – ORANGE fix (9:00-13:00)

 

Activitatea voluntarilor:  monitorizare activitate consilieri locali, sprijin în organizare de evenimente de consultare a diverșilor actori sociali.

Galerie

 

Finanțator

Proiect realizat cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, un program dezvoltat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile în parteneriat cu Romanian-American Foundation, sprijinit de Enel România și Raiffeisen Bank „.

    

 

 

 

 

You may also like...